Aurelia Nicolae trebuie să spună întreg adevărul!

Ieri au fost făcute publice detalii importante din dosarul în care am fost condamnat.

La audierile din 22 iulie 2020, specialista DNA Aurelia Nicolae a spus: “Este consemnat într-adevăr în raportul de constatare o rată cumulată a inflației pe perioada 1998-2001 de 125,8% însă acest aspect este reținut în mod eronat, întrucât calculul se realizează prin înmulțire și prin raportare la 100, din an în an. Această eroare o explic în condițiile în care am întocmit raportul de constatare în grabă, termenele de realizare fiind scurte și aveam în același timp mai multe lucrări de realizat (…) rata inflației cumulate pe ultimii trei ani anterior privatizării este cea comunicată de Institutul Național de Statistică, cea de 115,96%. În ceea ce privește rezultatul diferit al ratei inflației din cele două obiecțiuni la expertiza judiciară stabilită de instanță, arăt că eu sunt cea care a stabilit ratele de inflație, fiind ajutată de către un coleg pe nume Cuciureanu Florin, specialist DNA, aceasta deoarece nu știam foarte bine modalitatea de calcul a ratei inflației. Modalitatea prin care am calculat rata inflației este consemnată într-un înscris olograf, personal, pe care îl dețin și pe care îl depun în copie în prezenta cauză și din care reiese că rata inflației cumulate pe cei trei ani anterior privatizării Institutului de Cercetări Alimentare este de 115,96%…

Nu-mi amintesc cum am gândit atunci când am consemnat în raportul respectiv, de am reținut și anul 1999, deși la acest moment apreciez ca fiind corect să fi fost reținuți că anii anteriori privatizării, anii 2002, 2001 și 2000(…)… Nu am o explicație de ce pentru primele obiecțiuni am făcut un anumit calcul din care a ieșit procentul de 115,96%, iar pentru ultimele obiecțiuni am efectuat un alt calcul din care a ieșit procentul de 102,7%… precizez că nu am verificat dacă actele normative menționate erau sau nu abrogate la momentul constatării…. nu sunt membru ANEVAR…

Ar fi bine pentru toată societatea românească să nu ne mai raportăm la dosare din justiție în cheie politică și să judecăm în funcție de probe și fapte concrete. Avem nevoie de repere obiective.

Faptul că doamna Aurelia Nicolae a spus că în calcularea prejudiciului au fost folosite calcule greșite, folosindu-se indici de inflație greșiți și care nu trebuiau aplicați, este un prim pas spre adevărata justiție. Recunoașterea falsului făcut în dosarul ICA este un moment decisiv pentru a se face dreptate celor care au fost condamnați prin abuzuri și falsuri.

Nu este singurul fals. Dar într-un dosar care are ca bază juridică prejudiciul, este esențială demonstrarea că, de fapt, nu a existat niciun prejudiciu și că privatizarea ICA s-a făcut cu respectarea legii. Tot raportul de constatare și suplimentul acestuia întocmite de Aurelia Nicolae sunt pline de falsuri și grosolănii economice.

Răul făcut trebuie îndreptat. Important e să fie transmis un semnal pentru că astfel de erori, indiferent împotriva cui s-ar îndrepta, să nu mai aibă loc. E inadmisibil ca un SPECIALIST să nu aibă explicație pentru propriile constatări. Indiferent cine este persoana vizată de acest dosar.

Adevărul este esențial pentru noi și pentru întreaga societate românească.

Doamnă Judecător Camelia Bogdan,

Aţi afirmat că aţi primit de la M.A.D.R. 2 mii de euro şi că aţi adus statului roman in procesul I.C.A. 100 de milioane de euro. Adevarul este că aţi luat deja 2 mii de euro, sumă pentru care aţi făcut următoarele ilegalităţi:

1.Aţi acceptat ca M.A.D.R. să se constitue parte civilă, în procesul I.C.A. deşi „Fondul de dezvoltare a Agriculturii Românesti” a fost desfiinţat la data de 01.01.2003. Parte civilă în acest proces putând fi Min. Finanţelor, instituţie către care s-au şi virat sumele rezultate din toate procesele de privatizare coordonate de A.D.S., inclusiv de la I.C.A.

2.Încălcînd art.172 (12) din CPP, aţi refuzat expertiza judiciară faţă de Raportul de Constatare Suplimentar din data de 17.09.2008, deşi ştiaţi  că acest Raport este un fals intelectual.

3. Aţi înlaturat Expertiza Judiciara întocmită de dl. expert Harabagiu prin 2 falsuri:

a) aţi afirmat că nu s-a făcut reevaluarea, evaluarea iniţială s-a facut utilizandu-se metoda simplificată.

b) aţi afirmat că inflatia în ultimii trei ani a fost de 115%, deşi aveaţi datele Comisiei Naţionale de Statistică, date care arată că inflaţia a fost de 88,8%.

4. Aţi refuzat chemarea ca martor a lui Dacian Cioloş deşi stiaţi că acesta a făcut un abuz în serviciu şi fals intelectual în adresa prin care M.A.D.R. se constituia ca parte civilă în proces. Aţi acoperit cu bună stiinţa faptele comise de DACIAN  COLOŞ.

5. Aţi afirmat că prin marirea capitalului social cu 1 mil.USD Dan Voiculescu a dobandit 93% din I.C.A. Afirmatia este un fals intelectual. Dan Voiculescu detinea, la data acestei măriri de capital social 78% din I.C.A. Mai mult de atît, aţi considerat acest fapt ca fiind spălare de bani  fără a cere exprtiza la data efectuării operaţiunii (2004). Aţi fi constatat că rezultatul acestei măriri de capital social a fost o pierdere pentru Dan Voiculescu chiar folosind ca bază de calcul falsul intelectual făcut de specialistul DNA Aurelia Nicole.

Faptele penale comise: fals intelectual, uz de fals, conflict de interese şi represiune nedreaptă sunt urmare a ordinelor primite şi a frustrărilor şi complexelor dumneavoastră. Rezultatul a fost condamnarea pe nedrept a 12 persoane.

Clasarea dosarului penal deschis,urmare a plîngerii făcute de mine este o mare ruşine pe obrazul Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Sper ca Procurorul General al României să redeschidă acest dosar pentru ca o crimă juridică precum procesul I.C.A să fie îndreptată.

Sorin Pantiş

 

Dovada de ipocrizie

Domnule Victor Ponta,

Am urmărit interviul dumneavoastră de la Antena 3. Nu singur, eram şi sunt împreună cu câţiva prieteni: Zsolt Naghy, Codruţ Sereş, Dan Samson şi Alexandru Bucşă.

Aţi afirmat că ” cea mai mare suferinţă este să fii acuzat pe nedrept”. Vă dau dreptate. Atunci când eşti condamnat pe nedrept suferinţa se poate transforma in ură.

Mai departe

Simulare evaluare I.C.A

Am să încerc să simulez un tip de evaluare a valorii de piaţă a I.C.A. în ipoteza în care, date fiind datoriile pe care le înregistra I.C.A la momentul 16.07.2003, singura rezolvare legală (în afara privatizării) era lichidarea societătii comerciale.

În cazul lichidării există 2 scenarii:

Mai departe

Manifest pentru ceasul al 12-lea

~ partea a II-a ~

Am afirmat in prima parte a acestui ”manifest” ca, in luna septembrie, am trimis Parlamentului României un Memoriu şi ca, pana acum nu am primit nici un răspuns. Am acceptat, cu amăraciune, ideea că in perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale nu va exista o implicare a Parlamentului intr-o problematică sensibilă ( cum este dosarul I.C.A.) şi cu conotaţii politice. Mai trist este că nici până acum nimeni nu a avut curajul să se implice in acest caz urmare căruia 12 persoane au fost condamnate pe nedrept, destine au fost frânte din cauza corupţiei unor magistraţi si înalţi funcţionari din Puterea Judecătorească şi Puterea Executivă. Separaţia Puterilor in Stat nu însemnă apariţia unui dezechilibru major.

Mai departe

Manifest pentru ceasul al 12-lea

~ partea 1~

M-am hotarât sa discut in spaţiu public despre acest simulacru de proces din 3 motive:

  1. CSM nu mă poate acuza ca încerc să influenţez actul de justiţie,
  2. In spatele acestei nedreptaţi se ascund fapte de corupţie ale unor magistraţi şi funcţionari din sistemul de justiţie şi din executiv,
  3. Aceste nedrepte condamnări nu existau fară complicitatea voita sau nu a altor instituţii ale statului.                                 

Mai departe

Scrisoare către Dacian Cioloş

Aţi primit în 2009 de la Traian Băsescu funcţia de Comisar European ca recompensă pentru condamnarea a 12 oameni nevinovaţi. Ati comis fapte nelegale, abuzuri grosolane pentru a face pe plac unui grup pentru care libertatea individuala şi demnitatea nu există.

Am tăcut pentru a nu ştirbi imaginea României. Acum sunt liber să vorbesc şi vă promit că veţi plăti pentru faptele dumneavostră. Sunteţi o persoană coruptă şi coruptibilă.
Mai departe

Scrisoare către judecătoarea Camelia Bogdan

Doamnă Judecător,

Îmi este foarte limpede acum că articolul pe care l-aţi publicat a fost scris mult înainte de pronunţare.

Aţi scris acest articol înainte, pentru că în el nu apar confirmările sediului Antena 3 şi ale clădirii turn al Intact Media Group.

Practic v-aţi pronunţat înainte de a ne da dreptul la ultimul cuvânt.

Mă cutremur!

Mai departe